Amenajări spaţii şi vitrine.
Amenajarea vitrinelor şi a spaţiilor comerciale este un factor foarte important ce contribuie la crearea imaginii companiei dumneavostră. Cu ajutorul nostru veţi reuşi să atrageţi atenţia clienţilor dvs. şi să-i faceţi sa se simtă atât de bine încat să revină cât mai curând . De ce să lăsaţi goale peretele, podeaua, oglinda sau fereastra, când le puteţi dubla funcţionalitatea promovându-va afacerea, vânzările sau anunţând evenimente.




Vitrine
Vitrinele trebuie să aibă un impact instant. Dacă cineva este atras de o vitrină se opreşte să o privească în detaliu iar dacă imaginea îl convinge intră pe uşa magazinului. Decorarea vitrinelor este esenţială pentru a atrage clienţi. Este nevoie doar de un design captivant dar se practică şi anunţarea de reduceri şi lansari de produse pentru a atrage trecătorii. Se pot aplica autocolante colorate speciale care permit pătrunderea luminii sau care imită sticla sablată pentru decorarea suprafetelor de sticla, ferestrelor, vitrinelor, pereţilor despărţitori transparenţi interiori. Efectul va fi surprinzător şi costurile foarte mici. Această metoda permite schimbarea frecventă a decoraţiunilor deoarece nu deteriorează suprafeţele.
Totodată este şi foarte rezistentă în timp şi contra iradierii UV.
În functie de spatiul disponibil şi domeniul de activitate, se amenajează
corespunzător cu manechine, postere în rame click de aluminiu, roll-up-uri, sigle volumetrice luminate sau nu etc. Posibilitatile sunt infinite şi trebuie doar să apelaţi la imaginaţia echipei Refresh Time.
Pereţi despărţitori din sticlă
Există situaţii când este absolut necesară semnalizarea cu autocolant a pereţilor transparenţi sau translucizi, în special cei complet din sticla. Astfel Refresh Time vă oferă soluţii care îmbină cerinţele legale pentru prevenirea accidentelor cu consolidarea de brand si asigurarea intimităţii personale. Pentru mai multe solutii de decoratiuni interioare cu folii autocolante pentru sticla si pereti vizitati site-ul www.refreshspace.ro
Signalistică
Fie că vorbim de signalistică de avertizare sau de denumirea departamentelor înscrise pe uşile birourilor unei companii foliile autocolante sunt soluţia ideală şi alternativa mai puţin costisitoare a plăcuţelor gravate. Se pot aplica direct pe uşile din sticlă sau caşerate pe plăcuţe din forex, plexiglas, dibond sau alte materiale. Foarte practice sunt şi stickerele pentru podea, din autocolant printat sau doar decupat. Ele pot fi aplicate pe diferite suprafeţe şi pot conduce cumpărătorii la un anumit produs. Spaţiul disponibil este foarte vast şi util.Decoraţiuni pereţi
Când platiti chirie pe un spatiu, sau si mai bine este chiar spatiul dvs. va doriti sa il exploatati la maxim si în acelasi timp sa aveti o ambianta cât mai placuta. Dacă simţiţi nevoia să daţi un aer proaspăt spaţiului dvs, fără să faceţi prea mult dezastru cu renovarea, vă putem oferi soluţia perfectă: autocolantele pentru pereţi, decupate în diferite forme şi culori. Se pot aplica decoruri formate din litere, desene, simboluri grafice sau chiar imagini. Sunt usor de curatat si rezistă timp îndelungat dar se pot şi schimba frecvent deoarece nu deteriorează peretele. Cu ajutorul nostru puteţi transforma salile de asteptare, birourile, cabinetele, salile de sedinte sau barurile si cafenele in spaţii foarte primitoare şi moderne. Mai multe idei pe www.refreshspace.ro!